Cazare 2020 Botosani – Hotel Belvedere***
Sejur pentru odihna, relaxare si drumetii !
Tarifele includ: cazare 1 noapte cu mic dejun bufet, Internet wireless, parcare.
ST = camere 3 stele
SP = camere 4 stele.
Tarifele nu sunt valabile in perioada Sarbatorilor si Evenimentelor.
Conditii pentru rezervare: plata integrala sau avans 30 % dupa confirmarea rezervarii iar diferenta se va achita cel tarziu cu 10 zile inaintea inceperii sejurului.
Optional transport, transferuri.
Tara: Romania Judet - Regiune: Botosani Localitate - Statiune: Botosani Tip masa: Mic dejunCazare 2020 Botosani – Hotel Belvedere***
Sejur pentru odihna, relaxare si drumetii !
Tarifele includ: cazare 1 noapte cu mic dejun bufet, Internet wireless, parcare.
ST = camere 3 stele
SP = camere 4 stele.
Tarifele nu sunt valabile in perioada Sarbatorilor si Evenimentelor.
Conditii pentru rezervare: plata integrala sau avans 30 % dupa confirmarea rezervarii iar diferenta se va achita cel tarziu cu 10 zile inaintea inceperii sejurului.
Optional transport, transferuri.
Botoşaniul, aflat în nord-estul României, se remarcă prin diversitatea culturală marcată îndeosebi de cele 4 mari genii care s-au ridicat pe aceste meleaguri: Mihai Eminescu (n. Botosani 1850 - 1889), George Enescu (n. Liveni 1881 - 1955), Nicolae Iorga (n. Botosani 1871 - 1940) şi Ştefan Luchian (n. Stefanesti 1868 - 1916). „Oraşul domniţelor”, aşa cum mai este numit Botoşaniul, a dat culturii române cele mai multe personalităţi devenind astfel un fel de brand al culturii naţionale. Cochet şi şarmant deopotrivă, Botoşaniul surprinde plăcut turistul prin oaza de verdeaţă şi bogăţia de flori care îl îmbracă, prin arhitectura veche a clădirilor existente, dar şi prin modestia sa tipic moldovenească.
Municipiul Botoşani este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Botoşani. Are o populaţie de circa 115.070 locuitori şi este aşezat în partea de sud-vest a judeţului pe interfluviul dintre râurile Sitna şi Dresleuca, spre vest între Dresleuca şi Siret, apoi coboară între dealurile Crivăţ, Agafton, Baisa, în adâncuri sprijinindu-se pe platforma Moldovei.
În ciuda exploziei culturale cu care se mândreşte astăzi, Botoşaniul a fost recunoscut la începuturile lui ca un mare târg comercial, statut pe care şi l-a păstrat mult timp. Virtuţile economice şi comerciale cu care s-a consacrat în trecut oraşul, îşi au explicaţia în poziţia geografică favorabilă, respectiv vecinătatea cu apele mari ale ţării, Siret şi Prut, plus accesul la marile drumuri comerciale care străbăteau Moldova. Rămâne un mare centru comercial până spre sfârşitul secolului al XIX-lea când, din păcate, sistemul feroviar al ţării avea să treacă oraşul pe o linie secundară. Informaţii care datează încă din vremea domniei lui Petru Rares confirmă nu numai statul acesta de mare târg comercial ci mai ales comerţul botoşănean cu târgurile din ţările vecine. În 1889 Botoşaniul primeşte la expoziţia de la Paris „marea medalie de aur” pentru „Prima societate a morilor cu aburi din Botoşani”, iar la expoziţia din anul 1900 a fost apreciată cu „Marele premiu”. Prin anul 1845 circa 30 la sută din numărul familiilor botoşănene aparţineau meşteşugarilor iar 34 la sută comercianţilor. În 1892 la Botoşani ia fiinţă prima societate de economie iar doi ani mai târziu deja apare o sucursală a Băncii Agricole, în forma unei societăţi pe acţiuni.
De remarcat este faptul că in centrul vechi al oraşului, se păstrează o structură subterană de târg, cu pivniţe boltite suprapuse. Acestea au adăpostit timp de sute de ani mărfurile târgului şi au constituit totodată loc de refugiu pentru populaţie în timpul repetatelor invazii.
O valoare arhitecturală de necontestat o constituie lăcaşurile de cult vechi de jumătate de mileniu, precum şi zona de târg a oraşului, renumită pentru valoarea arhitecturală a centrului istoric.
Marii voievozi ai Ţării Moldovei, Ştefan cel Mare şi Petru Rareş înscriu numeroase prezenţe la Botoşani unde se păstrează şi astăzi ctitoriile domneşti: Biserica Sf. Nicolae din Dorohoi (1495) şi Biserica Sf. Nicolae Popăuţi (1496) ale lui Ştefan cel Mare sau biserica Sfântul Gheorghe (1541) şi Biserica Uspenia (1552) ale Doamnei Elena, soţia voievodului Petru Rareş.
Nicolae Iorga, una din marile personalităţi botoşănene, bun cunoscător al istoriei oraşului, asociază ridicarea satului iniţial care a fost municipiul Botoşani, la nivel de târg, aşezării vremelnice a lui Ştefan cel Mare. La Botoşani Ştefan cel Mare a clădit în 1496 o frumoasă biserică a Popăuţilor. Lăcaşul mai poartă şi astăzi inscripţia care atestă acest fapt. Pictura interioară autentică, de o mare valoare, este în proces de restaurare. Un alt locaş de cult care a scris istoria Botoşaniului este Biserica Uspenia, astăzi numită „Adormirea Maicii Domnului”. Frumosul locaş unde a fost botezat poetul naţional, Mihai Eminescu, a fost ctitorit la 1552 de prima Doamnă Elena Rareş, soţia domnitorului Petru Rareş. Tot ea a fost cea are a ctitorit în 1541 Biserica „Sfântul Gheorghe”, astăzi loc de pelerinaj mai ales în preajma zilei de 23 aprilie când oraşul îşi sărbătoreşte patronul spiritual.
Puţini ştiu probabil că Botoşaniul este şi numit „Oraşul domniţelor” ca apanaj al Doamnelor Moldovei.
Oraşul Botoşani a avut timp de câteva secole (XVI-XIX) un statut special, acela de apanaj al Doamnelor Moldovei. Cel care i l-a conferit a fost domnitorul Petru Rareş (1538-1542) care, în virtutea dreptului său de stăpân peste întreg teritoriul ţării, dăruieşte Botoşanii soţiei, Elena Despot Doamna, cu dreptul ca aceasta să reţină pentru sine toate dările pe care locuitorii le plăteau. Cu o parte din aceşti bani, după moartea soţului său, Doamna a construit la Botoşani în chiar centrul târgului bisericile Sfântul Gheorghe (1541) şi Uspenia (1552).
Statutul de apanaj domnesc de care s-a bucurat Botoşaniul a dăinuit până în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, beneficiarele fiind toate doamnele Ţării, care i-au urmat Doamnei Elena Rareş.
Acest statut este dovedit şi de plasarea pe stema Botoşanilor a simbolului acestuia –păunul.
Arhitectura veche a clădirilor existente mai ales în centrul istoric al urbei reprezintă un punct de interes pentru orice turist care păşeşte pragul oraşului. Dorinţa locuitorilor acestui oraş, dar şi al administraţiei locale a fost reabilitarea acestui lanţ de clădiri care formează centrul vechi. Lucrarea se desfăşoară în prezent printr-un proiect finanţat cu fonduri europene care sigur va face din acest loc o adevărată bijuterie arhitectonică..
Centrul Vechi este partea cea mai veche a oraşului din punct de vedere arhitectonic, care grupează un număr mare de clădiri cu destinaţie comercială datând din secolele XVII - XVIII. Clădirile sunt dispuse sub formă de L, iar faţadele spre stradă au forme arhitecturale din cele mai diverse, mai ales de factură apuseană, prelucrate creator în forme tradiţionale, specifice acestui tip de construcţii. Curţile interioare prezintă ordonanţa clasică a caselor de târgoveţi, cu galerii din stâlpi de lemn, balcoane din fier forjat si geamlâcuri susţinute de console de lemn profilate.
Oraşul, de a cărui existenţă vorbeşte prima dată cronicarul Grigore Ureche, a fost declarat de autorităţile în domeniu, oraşul cu suprafaţa cea mai mare de spaţiu verde pe cap de locuitor. Lucrul acesta se observă uşor făcând o plimbare pe străzile şi aleile, prin parcurile şi zonele de promenadă ale urbei. La nivelul municipiului există 145.600 mp spaţii verzi însemnând pietonale şi aliniamente stradale şi respectiv 5200 mp reprezentând pastile intersecţii străzi.
In anul 1851 domnitorul Moldovei Grigore Alexandru Ghica cumpără casele Codrescu- Başotă dăruindu-le printr-un gest generos Eforiei botoşănene ca semn al cinstirii oraşului al cărui ilustru fiu era. Casa aparţinea stolnicului Enachi Codrescu fiind situată pe locul actualului sediu al Primăriei . Documentul de donaţie se păstrează in original la Filiala Botoşani a Arhivelor Naţionale .
Edificiul pe care il vedem astăzi a fost construit la sfarşitul secolului XVIII in stil eclectic de influenţă germană. La mijlocul secolului XIX clădirea a adăpostit sediul Tribunalului. Insuşi Mihai Eminescu a lucrat aici pentru o scurtă perioadă ca angajat al Tribunalului in calitate de copist, in perioada octombrie 1864- martie 1865. Clădirea a fost restaurată pentru prima dată intre anii 1900-1914. Arhitectura renovată , păstrează şi azi tipul de casă boierească ataşat străvechilor modele de conace din sec. XVII- XVIII cu parter inalt şi portic cu arcade in faţa intrării principale, destinat trecerii trăsurilor.
Originea numelui de Botoşani este destul de incertă, dar s-au găsit mai multe explicaţii. Una dintre ele ar fi că oraşul îşi trage numele de la un boier pe nume Botaş, care a trăit pe aceste meleaguri la începutul mileniului II. Numele familiei Botaş sau „Botăşani” este pomenit în documente foarte vechi încă de pe timpul lui Ştefan cel Mare, ca una din familiile alese ale Moldovei.
Sursa: Site-ul Primariei Botosani
Judeţul Botoşani reprezintă porţiunea cuprinsă între Siret şi Prut, în extremitatea de nord – est a ţării, la graniţa cu Ucraina (la nord) şi Republica Moldova (la est). La vest şi sud se învecinează cu judeţele Suceava şi Iaşi. În judeţ se află cea mai nordică localitate a ţării (Horodiştea – 48gr.15min.06sec. latitudine nordică).
Suprafaţa totală a judeţului a fost în 1938 de 4062 kmp, dar s-a extins până la 4.986 kmp în 1996, menţinându-se aceeaşi şi în anul 2000, ceea ce reprezintă 2,1% din teritoriul naţional. Există o reţea densă de ape. Lacurile şi apele curgătoare cuprind 138,3 kmp din suprafaţa judeţului (2,8 %).
Teritoriul judeţului se află în întregime în zona de dealuri a Moldovei de Nord. Judeţul Botoşani are o bogată reţea hidrografică alcătuită din râurile Siret, Prut, Jijia, Başeu, Sitna şi unii afluenţi mai mici, pe cursul cărora s-au amenajat 148 de lacuri, cu o suprafaţă de 3.600 ha, iar pe râul Prut, la frontiera cu Republica Moldova, s-a construit un important nod hidrotehnic (750 milioane mc. de apă). Această acoperire de ape situează judeţul Botoşani pe locul al 16-lea între judeţele României ca proporţie de apă faţă de uscat.
Numele judeţului este împrumutat de la oraşul de reşedinţă, denumire veche, menţionată documentar pentru prima oară în anul 1439. Curios este că, pe teritoriul judeţului, acest toponim nu se întâlneşte nicăieri, pe când, în podişul Sucevei, este frecvent: Botoşana -comuna; Botoşăniţa Mare, Botoşăniţa Mică – sate. Toponimul propriu-zis îl întâlnim menţionat pentru prima oară în „Letopiseţul lui Grigore Ureche”, în legătură cu evenimentele din anul 1439. Unii autori, consideră că numele a apărut după întemeierea statului feudal Moldova, iar alţii, printre care şi Nicolae lorga, apreciază că, numele aşezării datează din timpul lui Ştefan cel Mare.
Din vremea lui Ştefan cel Mare şi până către secolul al XVIII-lea, la Botoşani au existat impunătoare curţi domneşti, loc de popas şi odihnă pentru voievozii Moldovei. Dezvoltându-se atât de timpuriu, „Botoşanii nu au fost cetate, ci târg deschis, fără ziduri”, ceea ce a dus la existenţa unui comerţ înfloritor. Amplasat la o mare răspântie de drumuri de interes continental (unul care lega porturile Marii Baltice, prin Liov, cu porturile de la gurile Dunării şi de pe ţărmurile Mării Negre, altul ce trecea peste Carpaţi legând oraşele din Transilvania cu Europa Orientală încrucişându-se la Botoşani), târgul Botoşanilor a devenit în scurt timp unul dintre centrele comerciale ale Moldovei.
Se pare că, începând cu secolul al XV-lea, dezvoltarea pe care o cunoaşte comerţul aduce oraşului venituri însemnate, iar prima pecete a oraşului a fost un păun cu coada răsfirată ce simboliza podoabele doamnei Moldovei, cumpărate cu bani din venitul târgului.
Având o existenţă de câteva secole, Botoşanii au beneficiat de o strălucită civilizaţie agrară şi o înfloritoare viaţă urbană, conservând, ca într-un autentic muzeu în aer liber, excepţionale dovezi ale vremurilor de mult apuse: gospodării ţărăneşti, conace boiereşti, somptuoase edificii publice şi elegante locuinţe construite în rafinate stiluri arhitectonice, străvechi biserici de lemn şi piatră, datini şi obiceiuri ancestrale.
Din paleolitic se constată, în această parte a ţării, frecvente aşezări omeneşti. Astfel, urme de locuire din această epocă au fost semnalate pe teritoriul judeţului în localităţile Mitoc, Bodeasa, Ghireni, Pogorăşti, Ripiceni, Botoşani, Ştefăneşti, Miorcani ş.a.
Aşezările omeneşti s-au înmulţit iar urmele locuitorilor au devenit mai numeroase şi mai variate în neolitic, reprezentate arheologic şi în descoperirile făcute pe teritoriul judeţului, în localitatea Cucuteni: specifice culturii de Cucuteni sunt vasele de ceramică şi pământ ars, pictate în două sau trei culori, de un înalt nivel artistic.
Din epoca bronzului s-au descoperit pluguri, seceri cu butoane, săbii, vârfuri de lance din bronz la Ilişeni – Santa Mare (un adevărat depozit de bronzuri). Descoperiri din aceeaşi epocă a bronzului s-au mai făcut în localităţile Truşeşti, Corlăteni, Albeşti, Cătămărăşti, Darabani etc.
Descoperirile arheologice au demonstrat continuitatea vieţuirii pe acest teritoriu, în epoca fierului, în perioada premergătoare constituirii statului dac centralizat şi independent sub conducerea lui Burebista. Cea mai importantă dovadă o constituie complexul fortificat de cetăţi traco-getice de la Stânceşti, databile în sec. VI – III î.e.n. Este vorba de un complex fortificat, format din două cetăţi, întărite cu un val şi şanţ de apărare, însumând o suprafaţă totală de aprox. 50 ha. În interiorul cetăţii s-au descoperit complexe de locuire, obiecte din ceramică autohtonă, vârfuri de săgeţi din bronz, perle din pastă sticloasă, diverse obiecte din bronz şi fier, precum şi o piesă de aur, reprezentând un animal fantastic cu cap de mistreţ, trup de peşte şi coadă de pasăre, al cărui original se găseşte la Muzeul de Istorie al României.
Locuri întărite în chip asemănător au mai fost semnalate la Dersca, Copălău, Ibăneşti şi Vârfu Câmpului.
Mărturii valoroase pentru cea de-a doua epocă a fierului ce corespunde cu perioada formării statului dac centralizat şi independent sub conducerea lui Burebista, le găsim la Cucorăni, Borolea, Manoleasa, Lozna, Corni, Horodiştea.
Unul dintre cele mai însemnate depozite de unelte şi arme de fier a fost descoperit la Lozna, fiind compus din 55 piese cum ar fi: seceri, coase, unelte de fierărie, ele fiind conservate într-o stare foarte bună la Muzeul de Istorie din Botoşani.
Dovezile arheologice arată că teritoriul judeţului Botoşani a făcut parte din statul dac centralizat şi independent condus de Burebista, ca şi din statul dac condus de marele rege Decebal.
Urme de locuire dacică pe teritoriul judeţului după războiul daco-roman din anii 105106 după Hristos, când Moldova a continuat să fie locuită intens de dacii liberi, au fost atestate în mai multe localităţi printre care: Botoşani, Cucorăni, Bobuleşti, Dângeni, Stânceşti, Ştefăneşti. Cea mai importantă descoperire în acest sens este pusă în evidenţă de aşezarea de tip Carpatic, formată din 10 locuinţe dezvelite la Medeleni – Cucorăni, în care au fost găsite resturi de ceramică, fibule de bronz, obiecte de fier, demonstrând existenţa unei înfloritoare vieţi economice.
Începând din sec. III după Hristos şi continuând timp de zece secole după aceea, românii de pe aceste meleaguri nu şi-au părăsit nici un moment vatra strămoşească, în ciuda trecerii unor valuri succesive ale populaţiilor migratoare şi a vicisitudinilor istoriei. În acest sens, pe teritoriul judeţului au fost descoperite 280 puncte de locuire care acoperă întreg mileniul I al e.n.
Prima atestare documentară a acestei așezări este consemnată în anul 1439 de către cronicarul Grigore Ureche în “Letopisețul Țării Moldovei”. Dezvoltându-se atât de timpuriu și fiind situat la o răscruce de drumuri, așezarea a devenit loc de schimb de mărfuri, fiind cunoscută de negustorii din cele mai îndepărtate locuri. Începând cu secolul al XV-lea, dezvoltarea pe care o cunoaşte comerţul aduce oraşului venituri însemnate, iar prima pecete a oraşului a fost un păun cu coada răsfirată ce simboliza podoabele Doamnei Elena Rareș, cumpărate cu bani din venitul târgului.
Evenimentele istoriei moderne sunt mai puţin reprezentate prin monumente. Se poate evidenţia monumentul închinat eroilor primului război mondial, operă de proporţii a arhitectului H. Miclescu, ridicată în anul 1928, precum şi tripticul realizat de sculptorul Gavril Costache, ridicat în memoria Răscoalei de la 1907.
Viaţa culturală a judeţului este puternic marcată de cele 4 mari genii care s-au ridicat de pe aceste meleaguri: „poetul nepereche”, Mihai Eminescu, muzicianul George Enescu, istoricul Nicolae Iorga şi pictorul Ştefan Luchian, precum şi de impresionanta galerie de personalităţi creatoare ce sporeşte prestigiul culturii româneşti în multe domenii: biologul Grigore Antipa, matematicianul Octav Onicescu, fizicianul Dimitrie Negreanu, scriitorul şi istoricul Barbu Lăzăreanu, dramaturgul Mihail Sorbu, renumitul Al. Grigore Ghica, regretatul scriitor şi actorul Al. D. Lungu.
Manifestările culturale sunt un obicei transmis peste generaţii la Botoşani. Dintre acestea, teatrul a avut o soartă privilegiată. Primul spectacol a fost oferit de trupa lui Costache Caragiale în octombrie 1838. În acea vreme, Botoşani era unicul oraş din cele 3 ţări româneşti în care se vorbea româneşte pe scenă. În 1857 – 1858, teatrul are deja o trupă proprie. Clădirea a fost inaugurată în anul 1914, distrusă parţial în timpul bombardamentelor din anul 1944 şi refăcută ulterior în 1958 şi anii 90. Şi astăzi, Teatrul „Mihai Eminescu” găzduieşte premiere ale unor piese autohtone sau după autori străini, interpretate în mod original de trupa locală. Teatrul „Mihai Eminescu” are în prezent şi o publicaţie proprie, „Caietele botoşănene”, distribuită lunar, de obicei cu prilejul premierelor. Astăzi, Teatrul „Mihai Eminescu”, înfiinţat în 1914, are o influenţă benefică asupra vieţii oricărui botoşănean.
Situată în centrul vechi al orașului Botosani, Biserica Uspenia a fost ctitorită de Doamna Elena Rareș, fiind totodată lăcașul de cult în care s-a descoperit actul ce certifică nașterea poetului Mihai Eminescu în anul 1850.
Nu departe, se află o altă biserică ctitorită tot de Elena Rareș în anul 1551, Biserica Sfântul Gheorghe. Numele acestui lăcaș de cult este legat de una din peceţile vechi ale oraşului, sigiliul având simbolul „Sfântul Gheorghe călare pe cal omorând balaurul cu o suliţă” din anul 1780.
Biserica „Sf. Nicolae”- Popăuți a fost zidită în anul 1496 ca biserică de mir, fiind ctitorită de către Ștefan cel Mare în zona denumită Popăuți din nord-vestul orașului. Ea prezintă mai multe asemănări cu alte biserici orășenești zidite la sfârșitul domniei voievodului moldovean.
Mănăstirile din întreg ținutul, sufletul turismului ecumenic, satisfac atât nevoia de pelerinaj cât și setea de cultură, dat fiind faptul că vechile biserici și mănăstiri din această zonă adăpostesc valori inestimabile, de la icoane, picturi și fresce vechi până la detalii arhitecturale aparținând diferitor stiluri și secole.
La 2 km de șoseaua ce leagă municipiul Botoșani de comuna Liteni, județul Suceava, este situată Mănăstirea Vorona, ctitorită încă din anul 1600 de câțiva călugări ruși. Complexul Mănăstirea Vorona, așezat în marginea pădurilor, este o oază de liniște și pace sufletească, iar armonia în care biserica se contopește cu natura este copleșitoare.
Fiind o așezare monahală cu rezonanță, Vorona adăpostește în pădurea de fagi și stejari schitul Sihăstria Voronei, aflat la doar 3 km de mănăstire, spre răsărit. În acest lăcaș de cult întâlnim o icoană unică în țară, ce se deosebește prin faptul că Maica Domnului nu îl ține în brațe pe pruncul Iisus, ci îl duce de mâna. Atât Catapeteasma, cât și icoana Maicii Domnului cu Pruncul de Mână de la Sihăstria Voronei sunt înscrise în Patrimoniul Național.
Fiind o așezare ce abundă în tradiții populare, în zona Tudora- Vorona puteți admira obiceiurile străvechi specifice sărbătorilor de iarnă, care încep în ajunul Crăciunului, când copiii merg pe la casele gospodarilor cu Steaua și Colinda. Obiceiurile specifice Anului Nou sunt cunoscute pe întreg teritoriul țării, remarcându-se prin originalitate și amploare. Măștile de animale, teatrele haiducești și alaiurile de țigani constituie, în perioada sărbătorilor de iarnă, un spectacol nemaiîntâlnit în alte județe ale țării.
Sursa: Site-ul Consiliului Judetean Botosani
Hotel Belvedere*** este situat într-un vechi conac boieresc ce îmbină cu succes eleganţa clasică și confortul tehnologiei moderne.
Amplasat central dar bucurandu-se de vecinatatea relaxanta a unui parc, Hotel Belvedere din Botosani se bucura de prestanta cladirii in care functioneaza, una dintre cele mai vechi si mai frumoase cladiri din Botosani, ce creaza o atmosfera clasica, data de frumusetea cladirii si atentia la detalii, dar si moderna in acelasi timp, datorata dotarilor.
Hotel Belvedere este la cateva minute de mers pe jos de principalele atractii turistice dar si sociale (primarie, tribunal, prefectura, spital etc.).
Toate camerele hotelului Belvedere sunt mobilate și decorate cu atenție si asigură toate facilitățile dorite: saltea ortopedică, climatizare individuală, TV LCD cablu, telefon, baie proprie, uscător de păr, minibar, Internet, Room-service, acce pe baza de cartela.
Hotelul Belvedere are 57 de camere din care 17 camere 4****, 1 apartament 3***, 39 camere 3***.
Centrul SPA Belvedere: baie de aburi, sauna uscata, sauna cu aromoterapie, jacuzzi, dus fantezie.
Datorita complexitatii echipamentelor, beneficati nu doar de efectele pozitive ale saunelor, ci si de efectele pozite ale meloterapiei, aromoterapiei, cromoterapiei si a terapiei prin apa.
Hotelul are parcare exterioara si subterana.
Belvedere asigura oaspetilor sai o gama larga de servicii gratuite: parcare, servicii de secretariat, trezire la ora solicitata, room service. De asemenea, serviciile cu plata asigura confortul absolut necesar: primire/trimitere fax, servicii spalatorie-calcatorie, servicii lustruit pantofi, inchiriat jocuri distractive si de gindire.
Rezervarea dvs. a fost trimisa cu succes !
Multumim ca te-ai abonat la Newsletter !
