Week-end romantic 2020 Baile 1 Mai - Hotel Perla***

Week-end romantic 2020 Baile 1 Mai - Hotel Perla***

Pachet servicii turistice Week-end romantic 2019-2020: cazare 2 nopti, in cameră dublă aranjată romantic, ciocolata, coș cu fructe, șampanie, flori, mic dejun bufet, Cina romantica cu meniu prestabilit, acces la bazine cu apa termală interior si exterior, bazin semiolimpic, 2 jacuzzi, o saună umeda, o saună uscata, sala de fitness, aqua gym zilnic, Proceduri SPA, parcare pazita, spatiu de joaca pentru copii interior si exterior, piscina pentru copii.

 

Proceduri SPA incluse:

- pentru Doamna: 1 sedinta Vinoterapie si 1 sedinta de Salina.

- pentru Domn: 1 sedinta Thermospa si 1 sedinta de Salina.

 

Reduceri copii:

- copil 0 - 5,99 ani beneficiaza de gratuitate la cazare fara pat suplimentar si fara mese.

- un copil 6 - 13,99 ani achita 40 lei/zi cu cu pat suplimentar, mic dejun si acces piscine.

 

Contra cost: masaj (medical, general, partial, reflexogen), dus Vichy, Capsula Feng-Shui, impachetari cu Parafango, impachetari cu ciocolata, Termo Spa, inchirieri biciclete pentru cicloturism, plimbari cu ATV, inchiriere teren minifotbal, biliard, tenis de masa, excursii in zona.

In camera de hotel fumatul este strict interzis.

 

Tarifele afisate nu includ taxa de statiune reprezentand 1 % din valoarea primei nopti de cazare, aceasta taxa se achita separat la receptia hotelului.

 

Conditii rezervare: plata integrala sau avans 30% pentru rezervarea ferma iar diferenta de 70% cel tarziu cu 10 zile inaintea inceperii sejurului.

 

 

Optional transport, transferuri.

de la 358 RON / persoana / 2 nopti
Ai nevoie de AJUTOR?

 021 330 05 06  /  021 794 58 58  /  0787 229 909

Tara Tara: Romania
Judet - Regiune Judet - Regiune: Bihor
Localitate - Statiune Localitate - Statiune: Baile 1 Mai
Tip masa Tip masa: Mic dejun + Cina Romantica
Plecare Plecare: Oricand
Durata Durata: 2 nopti
TARIFE
PERIOADA
MASA
CAMERA
TARIF TOTAL
15.09-15.12.2020, sejur 2 nopti
Mic dejun
2 persoane
716 lei
Rezerva

Week-end romantic 2020 Baile 1 Mai - Hotel Perla***

Pachet servicii turistice Week-end romantic 2019-2020: cazare 2 nopti, in cameră dublă aranjată romantic, ciocolata, coș cu fructe, șampanie, flori, mic dejun bufet, Cina romantica cu meniu prestabilit, acces la bazine cu apa termală interior si exterior, bazin semiolimpic, 2 jacuzzi, o saună umeda, o saună uscata, sala de fitness, aqua gym zilnic, Proceduri SPA, parcare pazita, spatiu de joaca pentru copii interior si exterior, piscina pentru copii.

 

Proceduri SPA incluse:

- pentru Doamna: 1 sedinta Vinoterapie si 1 sedinta de Salina.

- pentru Domn: 1 sedinta Thermospa si 1 sedinta de Salina.

 

Reduceri copii:

- copil 0 - 5,99 ani beneficiaza de gratuitate la cazare fara pat suplimentar si fara mese.

- un copil 6 - 13,99 ani achita 40 lei/zi cu cu pat suplimentar, mic dejun si acces piscine.

 

Contra cost: masaj (medical, general, partial, reflexogen), dus Vichy, Capsula Feng-Shui, impachetari cu Parafango, impachetari cu ciocolata, Termo Spa, inchirieri biciclete pentru cicloturism, plimbari cu ATV, inchiriere teren minifotbal, biliard, tenis de masa, excursii in zona.

In camera de hotel fumatul este strict interzis.

 

Tarifele afisate nu includ taxa de statiune reprezentand 1 % din valoarea primei nopti de cazare, aceasta taxa se achita separat la receptia hotelului.

 

Conditii rezervare: plata integrala sau avans 30% pentru rezervarea ferma iar diferenta de 70% cel tarziu cu 10 zile inaintea inceperii sejurului.

 

 

Optional transport, transferuri.


Aflati mai multe despre atractiile turistice din localitatea - statiunea Baile 1 Mai

Down

Staţiunea Baile 1 Mai este situată în judeţul Bihor, la 2 km de Băile Felix şi la 4 km de Oradea.

A purtat şi numele de Băile Episcopiei şi e cunoscută pentru apele minerale şi nămolul sapropelic tămăduitoare.

 

Istoric

Efectul terapeutic al apelor minerale de aici au fost descoperite cu foarte mulţi ani în urmă.

Băile 1 Mai s-au numit: Baile Sfintului Ladislau, Baile Haieului si apoi Baile Episcopesti, în 1374 fiind in proprietatea Episcopiei romano-catolice din Oradea. Primele tratamente s-au făcut prin aplicarea nămolului scos de pe fundul albiei pârâului Peta pe partea dureroasă a corpului. Efectul de vindecare era evident.

Primele baze de tratament s-au construit în anii 1950-1960. În anii 1978 s-a dezvoltat mai mult staţiunea, s-a construit şi Ştrandul Venus.

 

Clima: climat de tip continental moderat de şes, temperatură medie anuală de 10 grade Celsius.

Distanţe: 2 km pâna la statiunea Băile Felix, 9 km pâna la gara Oradea, 7 km pâna la aeroport, 6 km pâna la vama Borş.

 

Obiective turistice

- Ştrandul cu valuri - strand cu apă termală, cel mai vechi de acest tip din Romania

- Lacul cu nuferi, rezervaţie naturală care ocroteşte 3 specii naturale protejate: Nymphaea Lotus Thermalis (varietate unică în Europa, relicvă a erei terţiare), peştele „Roşioara lui Racoviţă” (specie endemică, denumită după naturalistul român Emil Racoviţă) şi melcul Melanopsis Parreyssi (supravieţuitor al erei glaciare).

- Ştrandul Venus - cel mai mare strand termal din statiune dispunînd de 14 bazine

Varietatea de ape minerale termale cu debit ridicat constituie principalul factor terapeutic al zonei. Apele bicarbonatate, sulfatate, calcice, oligominerale sunt indicate pentru tratarea unei game largi de afecţiuni.

La Băile 1 Mai există mai multe puncte de atracţie dintre care bazine de tratament cu apă termală la 32 grade Celsius, Strandul cu valuri, bazin olimpic, plante şi păsări călătoare exotice.

 

Indicaţii terapeutice:

- afecţiuni ale articulaţiilor cât şi a coloanei vertebrale;

- afecţiuni reumatice inflamatorii poliartrita reumatoidă, spondilita anchilozantă, stări după reumatism articular acut;

- afecţiuni reumatismale degenerative spondiloză cervicală, dorsală si lombară, artroze poliartroze;

- afecţiuni post traumatice redori articulare post traumatice, stari postoperatorii la articulaţii, oase, stări dupa fracturi, entorse, luxatii;

- afecţiuni neurologice centrale si periferice hemipareze la minim 6 luni de la data aparitiei, parapareze la minim 3 luni dupa mielite, dupa operaţii pe maduvă, dupa traumatisme vertebrale, diverse pareze si paralizii;

- afecţiuni ginecologice metro- anexite cronice, tulburări minore de pubertate sau de menopauză;

- afecţiuni asociate boli metabolice si de nuţritie, diabet zaharat de tip II, boli endocrine, gută cu localizări articulare.

 

 Resursele de tratament: ape minerale termale vindecătoare, nămol terapeutic, bioclimat odihnitor, personal specializat pentru aplicarea tratamentului.

 

Proceduri: impachetări cu nămol, acţiunea are efect prin calităţile fizice şi chimice ale nămolului, termoterapia , masajul, împachetări cu parafine, Cura de nămol stimulează neuroreceptorii periferici, vasodilataţia si implicit macanismele de reactie ale organismului.

Aflati mai multe despre atractiile turistice din judetul - regiunea Bihor

Bihor
Judeţul Bihor este situat în partea de vest a ţării, fiind un judeţ de frontieră, învecinat la nord cu judeţul Satu-Mare, la est cu judeţele Sălaj, Cluj şi Alba, la sud cu judeţul Arad, iar pe partea de vest cu Ungaria.

Judeţul Bihor se desfăşoară pe o suprafaţă de 7.544 km2, fiind situat pe locul 5 între județele României ca întindere.

Populaţia judeţului înregistra 575.398 locuitori în anul 2011, reprezentând 22,1% din populaţia regiunii Nord - Vest, distribuită pe o suprafaţă de  7.544 km2. Distribuţia pe medii de locuire este unitară, 49,1% (283.042 locuitori) din populaţia judeţului locuind în mediul urban şi 50,8% (292.356 locuitori) din populaţie locuind în mediul rural. Repartiţia pe grupe de sex arată că predomină populaţia feminină, însă diferenţa dintre cele două sexe nu este semnificativă (48,6% bărbaţi, 51,4% femei). Populaţia judeţului a scăzut în ultima perioadă,  înregistrând o reducere de 0,5% faţă de anul 2006 (reprezentând aproximativ 3.000 de locuitori). Densitatea populaţiei diferă în cadrul judeţului Bihor din cauza reliefului muntos către partea de vest. Densitatea medie a populaţiei judeţului este de 78,5 locuitori/km2, aproximativ egală cu media regiunii (79,5 locuitori/km2  în 2010) şi mai scăzută faţă de media naţională de 89,6 locuitori /km2.

Judeţul Bihor are un cadru natural caracterizat printr-un relief variat, ce conţine toate formele: câmpie 44%, dealuri şi depresiuni 31,6%, munte 24%. Treptele de relief cresc în altitudine dinspre vest spre est unde ating altitudinea maximă de 1.849 de metri în vârful Cucurbăta din Munţii Vlădeasa. Câmpia judeţului Bihor face parte din unitatea majoră de relief a Câmpiei de Vest, care se întinde spre teritoriul Ungariei, în Câmpia Panonică. Subunităţile Câmpiei de Vest de pe teritoriul judeţului sunt Câmpia Crişanei, Câmpia Cernei, Câmpia Ierului, Câmpia Carei şi Câmpia Tăşnad. Spre vest se regăsesc unităţile intermediare de dealuri piemontane şi depresiuni ce fac legătura dintre Câmpia de Vest şi Munţii Apuseni. Aceste unităţi au altitudini între 250-400 de metri şi forme tentaculare între care se întind depresiuni  cu altitudini joase care sunt străbătute de văile unor râuri.  Lanţurile muntoase din judeţ fac parte din Carpaţii Occidentali - grupa Munţilor Apuseni - şi sunt  reprezentate de Munţii Bihorului, Munţii Vlădeasa, Munţii Plopişului, Munţii Pădurea Craiului şi Munţii Codru-Moma. Munţii Bihorului,  Munţii Pădurea Craiului şi Munţii Codru-Moma cuprind cele mai extinse suprafeţe de relief carstic din România, incluzînd formaţiuni specifice de tipul dolinelor, cheilor şi peşterilor.

Clima judeţului Bihor se înscrie în tipul de climă temperat-continentală moderată, cu puternice influenţe oceanice generate de vânturile dominante de vest. În judeţul Bihor se înregistrează precipitaţii mai bogate decât în alte regiuni ale ţării, staţiunea Stâna de Vale din munţii Vlădeasa fiind supranumită ”polul ploilor din România”. Cantitatea de precipitaţii variază în cadrul judeţului în funcţie de formele de relief, cel mai ridicat nivel fiind înregistrat în zona montană.

Reţeaua hidrografică este dominată de trei bazine principale ale râurilor Barcău, Crişul Repede, şi Crişul Negru, care izvorăsc din Munţii Apuseni şi se varsă, pe teritoriul Ungariei, în Tisa. Reţeaua hidrografică conţine şi afluenţi ale celor trei râuri principale din judeţ. Dintre cei mai importanţi amintim râurile Ierul, Bistra şi Valea Fînaţelor, afluenţi ai râului Barcău, Valea Iadului, Peţa şi Borod, afluenţi ai râului Crişul Repede şi Crişul Pietros, Valea Roşiei, Holod şi Ghepeş, afluenţi ai râului Crişul Negru. Lacurile naturale sunt reduse ca număr, printre cele mai importante fiind Lacul Şerpilor (cel mai întins - 10 hectare) şi  Lacul cu Stuf, în zona Salonta, sau Lacul cu nuferi şi lotuşi termali Peţa, din Băile 1 Mai. Lacurile artificiale din judeţ sunt mult mai extinse ca suprafaţă, având rol de retenţie a excesului de apă în perioadele cu precipitaţii abundente. Dintre cele mai importante amintim Lacul Leşu, Lacul Lugaş, Lacul Tileagd, precum şi Cefa, Mădăras, Homorog şi Tăşmada care sunt iazuri şi heleştee piscicole. În judeţul Bihor mai există o reţea de canale, concepute pentru irigarea terenurilor agricole şi desecări, care colectează o serie de pâraie din judeţ.

Judeţul Bihor deţine un potenţial turistic extraordinar. Frumuseţea şi bogaţia carstică şi de biodiversitate a Munţilor Apuseni, resursele balneare exploatate la Băile Felix şi 1 Mai şi nu numai, patrimoniul construit al Oradiei şi diversitatea tradiţiilor şi manifestărilor culturale permit un panou variat de activităţi turistice.

Îmbinarea între patrimoniul natural şi o moştenire culturală importantă, respectiv diversitatea geografică şi etnografică, oferă judeţului Bihor oportunitatea de a valorifica o diversitate de atracţii ce pot fi dezvoltate drept produse turistice şi pot poziţiona judeţul Bihor ca destinaţie turistică extrem de importantă pentru zona de nord-vest a României.

Se remarcă două areale extinse pentru turism în judeţul Bihor, care se poziţionează drept destinaţii turistice principale: zona Oradea - Felix/1 Mai si zona montană, cu precădere zona cuprinsă în Parcul Natural Apuseni.

Fiecare dintre aceste două areale principale vor fi analizate, în cele ce urmează, din punct de vedere al tipului de turism pentru care s-ar preta precum şi al iniţiativelor şi provocărilor existente. În plus, vor fi analizate câteva considerente generale ce ţin de accesibilitate şi bazinul de atracţie a turiştilor.

Zona Oradea – Felix/1 Mai

Activitatea turistică de bază ţine de turismul balenear desfăşurat în staţiunile Felix şi 1 Mai care deţin marele avantaj de a atrage un număr extins de turişti şi pentru o perioadă de şedere mai îndelungată.

Municipiul Oradea, datorită iniţiativelor recente şi în curs, propune un cadru urban efervescent, cu o activitate culturală în creştere ce se pretează atât unor vizite de tip ”city break” cât şi ca activităţi asociate turismului balnear în staţiunile Felix şi 1 Mai. Printre obiectivele turistice cele mai importante din Oradea şi din împrejurimi menţionăm: Şirul Canonicilor, un ansamblu urban baroc format din zece case aliniate în faţa grădinii Palatului Episcopal; Palatul Baroc, care constituie, alături de Bazilica Sfânta Maria şi Şirul Canonicilor, cel mai valoros complex în stil baroc construit în România; Palatul Vulturul Negru, Palatul Episcopal greco-catolic; lăcaşuri de cult precum Bazilica romano-catolică Înălţarea Fecioarei Maria, Biserica ortodoxă ”cu Lună”, Biserica Sfântul Ladislau, etc.

Areale secundare adiacente:

Parcul Natural Cefa, situat la 30 km sud-vest de Oradea, unde se pot practica activităţi precum pescuitul, observaţii ornitologice, plimbări cu barca, echitaţie, ş.a.m.d.;

Podgoriile Diosig, unde se pot organiza activităţi/ trasee ce ţin de cultura vinului. Podgoriile ţin de Câmpia Crişurilor şi Ierului, zonă unde se pot practica şi activităţi de turism cultural şi de patrimoniu (ex. vizitarea atelierului privat de împletit papură din Şuiug, participarea la evenimente anuale precum: ”Balul strugurilor” la Cetariu, ”Festivalul vinului” şi ”Toamna pe valea Ierului” la Săcuieni, ”Zilele salcâmilor în floare” în Valea lui Mihai, sau ”Sărbătoarea cartofilor la slovaci” în Şinteu);

Zona Avenului de la Betfia, zona Vârciorog sau zona Dobreşti, unde se pot practica activităţi sportive şi turism de aventură (ex. ciclism montan, speologie, escaladă, etc);

La acestea se pot adăuga activităţi ce ţin de etnografie, folclor, manifestări culturale, descoperirea siturilor de patrimoniu, etc organizate în împrejurimi. 

Zona Munţilor Apuseni

Cele mai importante atracţii turistice ţin de perimetrul cuprins în Parcul Natural Apuseni şi constau în:

Arealul turistic carstic Padiş – Cetăţile Ponorului este principala zonă turistică a Munţilor Apuseni, cu cea mai mare concentrare de obiective turistice, precum: Platoul Padiş, Poiana Ponor, Lumea Pierdută, Cetăţile Ponorului, Groapa de la Barsa, Peştera Focul Viu, Valea Galbenei. La obârşia afluentului văii Valea Seacă, în amonte de canion, se află Groapa Ruginoasă.

Arealul turistic Boga – Aleu şi Pietroasa – Chişcău, atracţii deosebite ale acestei zone sunt pereţii de stâncă ai Amfiteatrului Boghii, izbucul Boghii, Săritoarea Bohodeiului, cascada Oşelu. În Chişcău se află şi Peşterea Urşilor.

Arealul turistic Valea Sighiştelui, ce adăposteşte peste 160 de peşteri, cele mai cunoscute fiind peşterile Măgură si Coliboaia. Valea se termină într-un canion spectaculos prin îngustimea și verticalitatea pereţilor.

Arealul turistic Vârtop, reprezentând o zonă în plină dezvoltare, în special pentru sporturi de iarnă. Zonă beneficiază de numeroase pensiuni şi case de vacanţă. La Vârtop există o pârtie funcţională de 750 m înălţime, de nivel mediu de dificultate, dotată cu teleschi. În zonă pot fi vizitate Cascada Vârciorog cu o înălţime de 15 m, Vârful Cucurbăta Mare (Vârful Bihor) cel mai înalt vârf din Munţii Bihor, 1.849 m.

Areale secundare ce pot fi incluse şi promovate în pachete turistice comune constau în:

Zona Roşia – Remetea, cu un potenţial important atât din punct de vedere al turismului speologic (Peştera cu Cristale din Mina Farcu, Peştera Meziad, ş.a.m.d.) dar şi al agroturismului. De altfel, în comuna Roşia există deja mai multe iniţiative de reabilitare a caselor tradiţionale şi amenajare în structuri de primire turistică;

Zona Şuncuiuş – Vadu Crişului, cu o activitate turistică importantă reflectată şi de numărul de structuri turistice înregistrate;

Zona Vaşcău – Cărpinet, ce cuprinde câteva obiective de relief carstic (ex. Izbucul de la Călugări) şi reprezintă în acelaşi timp un areal cu vechi tradiţii în meşteşuguri precum olăritul sau prelucrarea lemnului;

Zona Stâna de Vale, cu un potenţial balnear important.

Pe lângă patrimoniul natural, judeţul Bihor beneficiază de un patrimoniu construit la fel de spectaculos. În judeţul Bihor sunt înregistrate 431 de monumente de patrimoniu construit, dintre care 170 sunt situri şi monumente arheologice, 221 sunt monumente şi ansambluri de arhitectură, iar 40 sunt case memoriale şi monumente de artă plastică.

Cel mai bogat, în acest sens, este municipiul Oradea, unde se regăseşte o diversitate foarte mare de obiective. Tot în Oradea, municipalitatea a accesat finanţări pe proiecte europene pentru reabiltarea patrimoniului construit, existând lucrări finalizate la Palatul Vulturul Negru şi la Cetatea Oradea.

Aflati mai multe despre atractiile turistice din tara Romania

Romania
 Descriere despre "Tara "
Romania ....

Hotelul Perla***, cu un stil arhitectural elegant şi nou a fost inaugurat in anul 2007 şi este amplasat în Staţiunea Băile 1 Mai, langa lacul de nuferi, la 2 km de Baile Felix.

Capacitate cazare: 48 de camere duble şi 8 apartamente. 
Dotari camere: aer contidionat, TV cablu, minibar, radio cu ceas, telefon, internet wireless si prin cablu, sistem de intrare cu cartela magnetică, baie, uscator de par, halate de baie, terasa sau balcon.


Facilitati:
restaurant, terasa, pizzerie, bar terasa, caffe shop vieneza cu terasa, inchiriere biciclete,
centru de tratament dispun de lift, rampa pentru accesul persoanelor cu dizabilitati, parcare supravegheata video. 

Complex Agrement: bar cu terasa, 2 terenuri de minifotbal cu gazon sintetic si nocturna, bazin cu apa termala cu vestiare si cabina de dus, aparate de intretinere si sauna, biliard, Aqua Park (3 tobogane). 


Center SPA & Wellness: bar interior, bar si terasa de vara, lobby pentru relaxare, magazin cu produse cosmetice, 2 bazine interioare cu apa termala, 2 jacuzzi interioare cu apa termala, 1 bazin semiolimpic exterior cu apa termala (25 metri lungime si 2 metri adancime), 1 bazin exterior de dimensiuni normale cu apa termala, 1 bazin exterior pentru copii cu apa termala (0.5 metri), 1 sauna turceasca (baia de aburi), 1 sauna finlandeza (sauna uscata), piscina exterioara cu minitobogane si jucarii pentru copii, loc de joaca pentru copii, salon masaj, cabinete de masaj, salon cosmetica si coafor, salon de bronzat, sala de fitness, loc amenajat pentru plaja, teren volei, cabinet stomatologic, cabinete tratament wellness (Thermo SPA, Feng Shuy, Dus Vichy, hidroterapie cu dus acval, salina, tratament metoda Ana Aslan, împachetari cu namol si alge, împachetari ciocolata, aromoterapie), grupuri sanitate, cabine dus, lift, rampe acces pentru persoanele cu handicap.

Factori naturali de cură: ape minerale termale bicarbonatate, sulfatate, calcice, sodice, silicioase; bioclimat de crutare; nămol sapropelic fosil. 

Indicaţii terapeutice: afecţiuni reumatismale inflamatorii (poliartrită reumatoidă, spondiloză anchilozantă); afecţiuni reumatismale degenerative (spondiloză cervicală, dorsală şi lombară, poliartroză); afecţiuni reumatismale articulare; afecţiuni post-traumatice; afecţiuni neurologice periferice; afecţiuni neurologice centrale; afecţiuni ginecologice; afecţiuni asociate (boli de nutriţie şi metabolism, boli endocrine). 


Baza proprie de tratament si recuperare cu medicii de specialitate si aparatura moderna. 
Proceduri: kinetoterapie, masaj (relaxare, reflexogen, tonifiant), electroterapie, fizioterape, magnetoterapie, hidrokinetoterapie, hidroterapie, aerosoli, aerohelioterapie in bazine cu apa termala, terapie combinata, gimnastica medicala, împachetari cu parafina. 

Nu este permis accesul cu animale de companie.