Excursie 1 zi - 15 August
Traseu: Bucuresti – Potlogi – Bucuresti
Anual cu ocazia Sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului” sau „Sfanta Maria (Mare)” Primaria Comunei Potlogi impreuna cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Național Muzeal ” Curtea Domnească” Târgoviște organizeaza Zilele Comunei Potlogi.
Pe lângă sărbătoarea religioasă, 15 August este ziua în care Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti, împreună cu cei patru fii ai săi au fost decapitaţi la Constantinopol în anul 1714. Domnitorul şi-a pus amprenta asupra istoriei localităţii, atât prin construirea celebrului palat, cât și prin transformarea unui sat oarecare într-un important nod comercial între București și fosta capitală a Ţării Româneşti – Târgoviște.
Loc pitoresc, Comuna Potlogi este situată în zona de şes, la aproximativ 16 km sud de oraşul Titu şi la 45 km nord- vest de Bucureşti, pe intersecţia DJ 711 A (Bilciureşti -DN 71-DN 7 – A 1 – Corbii Mari DN 61) cu DJ 401 A ( Bolintin Vale – A 1 – DN 7 Găieşti).
Program:
Ora 07.30 plecare din Bucuresti Statia de metrou Timpuri Noi, cu autocarul, pe Autostrada A1. Pe traseu ne oprim in Satul Floresti -Stoenesti in Judetul Giurgiu (50 Km) unde vizitam Conacul Druganescu.
Conacul Drugănescu, o remarcabilă ctitorie brâncovenească aflată la doar 30 de kilometri de Bucureşti, este poate, unul dintre cele mai frumoase din sudul ţării, alături de palatele de la Mogoșoaia și Potlogi.
Vechi de peste 300 de ani, conacul a fost restaurat şi găzduieşte un muzeu etnografic dar şi o mică bisericută şi lemn, iar clădirea este amplasată într-un parc sublim care presupune străbaterea lui de un firicel de apă care lasă un farmec aparte.
Conacul Druganescu a fost construit intre 1710 si 1715, in stil brancovenesc, de catre vornicul Gavril Druganescu. Conacul a trecut si prin posesia printesei Marina Stirbey iar mai tarziu a ajuns in posesia statului.
Incepand cu 2012, conacul a intrat in posesia Protoieriei Bolintin, care a reusit sa restaureze acest conac superb. In preezent este in circuitul turistic si poate fi vizitat gratuit.
In interiorul conacului a fost amenajat un mic muzeu etnografic, iar colectia este completata de obiectele de mobilier si de decor.
Plecare catre Potlogi. Peste 10 km facem o scurta oprire la Manastirea Gaiseni.
La o distanţă de numai 31 de kilometri de Bucureşti, în apropierea vechiului drum ce lega Târgovişte de Dunăre, se află vechiul schit Strâmbul, cunoscut astăzi ca Mănăstirea Găiseni după numele satului învecinat.
În pofida aspectului actual al bisericii şi a ruinării fostelor anexe ale mănăstirii, Găisenii constituie încă un moment semnificativ atât pentru contextul istoric şi artistic al epocii sale, cât şi pentru evoluţia în timp a aşezămintelor monastice din sudul Munteniei, zona cea mai expusă faţă de expediţiile militare otomane.
Schitul Strâmbu-Găiseni a fost înfiinţat în secolul al XVI-lea, ctitorie a unuia dintre cei mai importanţi dregători ai lui Neagoe Basarab, Vornicul Drăghici Vintilescu din Floreşti.
Schitul Strâmbu-Găiseni este amintit pentru întâia oară într-un document din 3 aprilie 1526, prin care Radu de la Afumaţi dăruia mănăstirilor Glavacioc, Bolintin, Nucet şi Muşeteşti partea domnească din Balta Doamnei. Într-un document din 1605, emis la Târgovişte de Radu Şerban, se vorbeşte despre Schitul Strâmbu şi despre ctitorul său, fost mare vornic, care a fost îngropat cu soţia, fiii săi şi tot neamul în Sfânta Mănăstire Strâmbu.
Anuarul Episcopiei Bucureştilor pe anul 1909 consemnează mărirea bisericii schitului la 1662, de către monahii Antonie şi Isaiia, fără a menţiona şi sursa informaţiei, posibil o condică a mănăstirii.
În 1752, Grigorie al II-lea Ghica a închinat Mănăstirea Găiseni, alături de altele, mănăstirii şi spitalului „Sfântul Pantelimon”, fondate de domn la 1732. Această închinare va avea efecte grave pentru starea mănăstirii.
La sfârşitul secolului al XVIII-lea, un călător englez care poposise pentru o noapte la Găiseni, mergând de la Giurgiu la Bucureşti, consemna la 1794 că a găsit „o biată mănăstire întreţinută de trei călugări, un stareţ şi doi servitori, ale cărei venituri întreţineau un spital din Bucureşti”.
Abia după înfiinţarea Eforiei Spitalelor, patronajul acesteia avea să salveze de două ori monumentul de la ruină. Raportul Eforiei Spitalelor pentru perioada 1833-1843 consemnează reparaţii la biserică, la corpul chiliilor şi la clopotniţă, în urma cutremurului de la 1830.
În octombrie 1857, protosinghelul Iosif Naniescu a primit ascultarea de egumen al Mănăstirii Găiseni, care ținea de Eforia Spitalelor Civile din București. Catagrafia bisericii făcută la 1857, odată cu instalarea egumenului Iosif Naniescu, enumeră cu lux de amănunte dispunerea mobilierului celor 11 odăi ale mănăstirii, situate în incintă, de-a lungul zidurilor. În noiembrie 1863, a fost numit egumen al Mănăstirii Sărindar din București, părăsind astfel Găisenii.
Astăzi, acest aşezământ monahal este reactivat, aparţinând, canonic şi administrativ, de Episcopia Giurgiului. Încă din luna februarie a anului 2010, monaha Cecilia Moldoveanu, numită egumenă, se îngrijeşte de reînflorirea vieţuiri monahale în acest loc.
Lucrările de restaurare ale Ansamblului Schitului Strâmbu sunt în derulare, însă fondurile primite sunt minime, uneori inexistente. Ceea ce se remarcă îndeosebi este absenţa chiliilor. Acesta este un alt factor care îngreunează desfăşurarea, în condiţii optime, a tuturor lucrărilor ce se impun în vederea organizării vieţii monahale.
Plecare din Gaiseni. Sosire In Potlogi in jurul orei 11.00.
Ne oprim mai intai la Biserica Adormirea Maicii Domnului (Strambeanu).
Biserica Adormirea Maicii Domnului – Strâmbeanu din Pitaru este un monument istoric aflat pe teritoriul satului Pitaru, comuna Potlogi.
Biserica a fost recent renovata prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții, 5.1 – „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”.
Biserica Strâmbeanu, este amplasata cartierul cu acelasi nume al satului Pitaru, si a fost ridicată între anii 1727-1730, de clucerul Mihail Strâmbeanu, înrudit cu Andrei Strâmbeanu, ispravnicul ctitoriei brâncovenești de la Doicești, pe care a încercat să o egaleze . Anul construcției nu este cunoscut cu precizie. O inscripție de la proscomidie, pe care o semnează zugravii Ioanichie, Nicolae și Radu, precizează anul 1694 ca an al zugrăvelii Sfintei Biserici. În decursul anilor, i s-au făcut unele reparații, iar în anul 1897 i se înlocuiește acoperișul de șindrilă cu tablă. Biserica este monument istoric de arhitectură și a fost închisă până în anul 1947, când a fost redeschisă. Hramul bisericii este „Adormirea Maicii Domnului”. Clopotnița se află în curtea bisericii și este construită din metal, acoperită cu tablă, în anul 1983.
Ca stil de construcție, biserica are plan triconc, cu turlă pe naos. Altarul este poligonal la exterior, semicircular la interior, acoperit cu o semicalotă. Naosul are formă pătrată, cu abside laterale poligonale la exterior și semicirculare la interior, iar turla este pe pandativi. Pronaosul de formă dreptunghiulară este acoperit cu o calotă pe pandativi și masivi din zidărie. Pridvorul bisericii este mărginit de stâlpi circulari de cărămidă și este acoperit cu o boltă semicilindrică. Fațadele sunt împărțite în două registre fără brâu, iar cornișa este subliniată de asize de cărămidă în dinți de ferăstrău.
Turla are fețele decorate cu arcaturi semicirculare în retragere . Biserica are lungimea de 14 metri, lățimea de 4,5 metri și 7 metri la strane, iar înălțimea de 12 metri. Este construită din cărămidă și acoperită cu tablă. Ușa de la intrare este din stejar masiv. După data de la Proscomidiar, se pare că datează din anul 1694, fiind semnată de zugravii Ioanichie, Nicolae și Radu. Pictura din Altar, Naos ți Pronaos, foarte valoroasă, a fost realizată în același timp cu construcția. Două sfeșnice, icoana „Maica Domnului cu Pruncul între Arhangheli” (1760), Icoana „Buna Vestire” (1760), icoana „Sfânta Troiță” (1760) se află la Muzeul Eparhial de la Mănăstirea Stelea din Târgoviște.
Cimitirul Pitaru a luat ființă, probabil, în anul 1784, odată cu construcția bisericii. Suprafața totală a cimitirului este de 4830 m.p. Cimitirul Strâmbeanu s-a înființat în jurul anului 1700, odată cu ridicarea bisericii. Suprafața totală a cimitirului este de 3635 m.p.
Vizitam apoi Casa Memoriala Nicolae Grigorescu, nascut la 15 Mai 1838 in Satul Pitaru, Potlogi.
În amintirea marelui pictor Nicolae Grigorescu a fost inaugurata o casă memoriala în satul său natal, Pitaru, din judeţul Dâmboviţa, chiar de ziua sa de naştere.
Construcţia reproduce casele ţărăneşti din tablourile marelui artist şi a fost ridicată pe locul unde şi-a trăit primii ani ai copilăriei.
Ultimul obiectiv, dar nu cel din urma, Ansamblul Palatului Brâncovenesc din Potlogi.
În trecut Potlogiul era traversat de drumul principal de circulaţie ce lega Bucureştiul de Târgovişte şi Craiova.
Acest lucru l-a determinat pe domnul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu în anul 1698 să ridice în centrul localităţii un frumos palat spre a fi lăsat moştenire fiului său Constantin, după cum grăieşte pisania aşezată pe faţada de sud a palatului: „Aceste case din temelia lor sunt înălţate de luminatul domn, Io Constantin Basarab Voievod fiului său Constantin Brâncoveanul, începându-le şi sfârşindu-le la leat 7206 (1698) şi la al zecelea an al domniei sale, ispravnic fiind Mihai vtori postelnic Corbeanul”.
Curtea palatului este de formă rectangulară, fiind strajuită la nord de albia fostului helesteu, iar pe celelalte trei laturi de un zid de incintă. Această curte a fost împărţită după obiceiul vremii în trei segmente, separate între ele prin ziduri şi cladiri anexe: curtea de primire care leagă poarta prinicipală de incinta palatului, curtea de serviciu, destinată gospodariei, iar la nord între palat şi heleşteu se aflau gradinile palatului.
Principala construcţie a curţii, palatul, este o construcţie de plan dreptunghiular în a cărei compunere intră o pivniţă boltită, un parter şi un etaj. Pivniţa este o construcţie vastă, acoperită de patru calote sferice sprijinite pe un stâlp central prin intermediul pandantivilor. Parterul este alcătuit din trei încăperi spaţioase şi alte două mai reduse ca dimensiuni. Accesul la etaj se face prin foişorul deschis, situat pe faţada sudică, de aici se intră într-o cameră prelungă ce separă cele două apartamente inegale, cel al domnitorului, de dimensiuni mai mari în stânga şi cel al doamnei în dreapta, în partea central nordică a etajului se află loggia, iar în mijlocul acestuia se află o cameră de formă pătrata, aşa numită a chelarului, după cum ne relatează Paul de Alep, secretarul domnitorului, unde erau ţinute lucrurile de valoare în lipsa stăpânilor casei.
Încăperile de la etaj au tavanele acoperite de bolţi mănăstireşti cu lunete şi pereţi ce păstrează frumoase stucaturi cu motive florale, în trecut aceşti pereţi erau decoraţi şi cu picturi murale astăzi total distruse.
La exterior, palatul este tencuit şi păstrează fragmentar un decor în stuc asemănător celui din interior.
In incinta curţii se pot vedea fragmente de fundație ale cuhniei (colţul de sud-est), ale slomului (vest), precun şi ruinele casei vechi care mai păstrează beciurile şi o parte din zidurile parterului (est). Tot în partea de est, dar având curte separată, se găseşte biserica cu hramul Sfântul Dumitru, ctitorie a Brancoveanului ridicată în anul 1683.
Curtea brancoveneasca de la Potlogi reprezintă un nucleu de referinţă pentru înţelegerea arhitecturii brâncoveneşti, prin structura arhitectonică şi plastica decorativă prezentă aici.
Dupa vizitarea obiectivelor turistice cu timp liber. Vom participa la Ziua Comunei Potlogi, aniversata in fiecare an, in memoria domnitorului Constatnin Brancoveanu si a celor 4 fii ai sai.
Vom participa la Serbarea campeneasca organizata cu ocazia Zilelor Comunei Potlogi, cu program artistic, gratare si multa voie buna.
Seara la ora 19.00 plecam spre Bucuresti.
Pret excursie: 45 lei/persoana, minim 30 inscrieri.
Pentru un numar mai mic de inscrieri tariful se recalculeaza.
Sunt incluse: transport, insotitor, intrarile la obiectivele din program.
Nu sunt incluse servicii de masa.
Tara: Romania Localitate - Statiune: Potlogi Tip transport: Autocar Plecare: 15 August Durata: 1 ziExcursie 1 zi - 15 August
Traseu: Bucuresti – Potlogi – Bucuresti
Anual cu ocazia Sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului” sau „Sfanta Maria (Mare)” Primaria Comunei Potlogi impreuna cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Național Muzeal ” Curtea Domnească” Târgoviște organizeaza Zilele Comunei Potlogi.
Pe lângă sărbătoarea religioasă, 15 August este ziua în care Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti, împreună cu cei patru fii ai săi au fost decapitaţi la Constantinopol în anul 1714. Domnitorul şi-a pus amprenta asupra istoriei localităţii, atât prin construirea celebrului palat, cât și prin transformarea unui sat oarecare într-un important nod comercial între București și fosta capitală a Ţării Româneşti – Târgoviște.
Loc pitoresc, Comuna Potlogi este situată în zona de şes, la aproximativ 16 km sud de oraşul Titu şi la 45 km nord- vest de Bucureşti, pe intersecţia DJ 711 A (Bilciureşti -DN 71-DN 7 – A 1 – Corbii Mari DN 61) cu DJ 401 A ( Bolintin Vale – A 1 – DN 7 Găieşti).
Program:
Ora 07.30 plecare din Bucuresti Statia de metrou Timpuri Noi, cu autocarul, pe Autostrada A1. Pe traseu ne oprim in Satul Floresti -Stoenesti in Judetul Giurgiu (50 Km) unde vizitam Conacul Druganescu.
Conacul Drugănescu, o remarcabilă ctitorie brâncovenească aflată la doar 30 de kilometri de Bucureşti, este poate, unul dintre cele mai frumoase din sudul ţării, alături de palatele de la Mogoșoaia și Potlogi.
Vechi de peste 300 de ani, conacul a fost restaurat şi găzduieşte un muzeu etnografic dar şi o mică bisericută şi lemn, iar clădirea este amplasată într-un parc sublim care presupune străbaterea lui de un firicel de apă care lasă un farmec aparte.
Conacul Druganescu a fost construit intre 1710 si 1715, in stil brancovenesc, de catre vornicul Gavril Druganescu. Conacul a trecut si prin posesia printesei Marina Stirbey iar mai tarziu a ajuns in posesia statului.
Incepand cu 2012, conacul a intrat in posesia Protoieriei Bolintin, care a reusit sa restaureze acest conac superb. In preezent este in circuitul turistic si poate fi vizitat gratuit.
In interiorul conacului a fost amenajat un mic muzeu etnografic, iar colectia este completata de obiectele de mobilier si de decor.
Plecare catre Potlogi. Peste 10 km facem o scurta oprire la Manastirea Gaiseni.
La o distanţă de numai 31 de kilometri de Bucureşti, în apropierea vechiului drum ce lega Târgovişte de Dunăre, se află vechiul schit Strâmbul, cunoscut astăzi ca Mănăstirea Găiseni după numele satului învecinat.
În pofida aspectului actual al bisericii şi a ruinării fostelor anexe ale mănăstirii, Găisenii constituie încă un moment semnificativ atât pentru contextul istoric şi artistic al epocii sale, cât şi pentru evoluţia în timp a aşezămintelor monastice din sudul Munteniei, zona cea mai expusă faţă de expediţiile militare otomane.
Schitul Strâmbu-Găiseni a fost înfiinţat în secolul al XVI-lea, ctitorie a unuia dintre cei mai importanţi dregători ai lui Neagoe Basarab, Vornicul Drăghici Vintilescu din Floreşti.
Schitul Strâmbu-Găiseni este amintit pentru întâia oară într-un document din 3 aprilie 1526, prin care Radu de la Afumaţi dăruia mănăstirilor Glavacioc, Bolintin, Nucet şi Muşeteşti partea domnească din Balta Doamnei. Într-un document din 1605, emis la Târgovişte de Radu Şerban, se vorbeşte despre Schitul Strâmbu şi despre ctitorul său, fost mare vornic, care a fost îngropat cu soţia, fiii săi şi tot neamul în Sfânta Mănăstire Strâmbu.
Anuarul Episcopiei Bucureştilor pe anul 1909 consemnează mărirea bisericii schitului la 1662, de către monahii Antonie şi Isaiia, fără a menţiona şi sursa informaţiei, posibil o condică a mănăstirii.
În 1752, Grigorie al II-lea Ghica a închinat Mănăstirea Găiseni, alături de altele, mănăstirii şi spitalului „Sfântul Pantelimon”, fondate de domn la 1732. Această închinare va avea efecte grave pentru starea mănăstirii.
La sfârşitul secolului al XVIII-lea, un călător englez care poposise pentru o noapte la Găiseni, mergând de la Giurgiu la Bucureşti, consemna la 1794 că a găsit „o biată mănăstire întreţinută de trei călugări, un stareţ şi doi servitori, ale cărei venituri întreţineau un spital din Bucureşti”.
Abia după înfiinţarea Eforiei Spitalelor, patronajul acesteia avea să salveze de două ori monumentul de la ruină. Raportul Eforiei Spitalelor pentru perioada 1833-1843 consemnează reparaţii la biserică, la corpul chiliilor şi la clopotniţă, în urma cutremurului de la 1830.
În octombrie 1857, protosinghelul Iosif Naniescu a primit ascultarea de egumen al Mănăstirii Găiseni, care ținea de Eforia Spitalelor Civile din București. Catagrafia bisericii făcută la 1857, odată cu instalarea egumenului Iosif Naniescu, enumeră cu lux de amănunte dispunerea mobilierului celor 11 odăi ale mănăstirii, situate în incintă, de-a lungul zidurilor. În noiembrie 1863, a fost numit egumen al Mănăstirii Sărindar din București, părăsind astfel Găisenii.
Astăzi, acest aşezământ monahal este reactivat, aparţinând, canonic şi administrativ, de Episcopia Giurgiului. Încă din luna februarie a anului 2010, monaha Cecilia Moldoveanu, numită egumenă, se îngrijeşte de reînflorirea vieţuiri monahale în acest loc.
Lucrările de restaurare ale Ansamblului Schitului Strâmbu sunt în derulare, însă fondurile primite sunt minime, uneori inexistente. Ceea ce se remarcă îndeosebi este absenţa chiliilor. Acesta este un alt factor care îngreunează desfăşurarea, în condiţii optime, a tuturor lucrărilor ce se impun în vederea organizării vieţii monahale.
Plecare din Gaiseni. Sosire In Potlogi in jurul orei 11.00.
Ne oprim mai intai la Biserica Adormirea Maicii Domnului (Strambeanu).
Biserica Adormirea Maicii Domnului – Strâmbeanu din Pitaru este un monument istoric aflat pe teritoriul satului Pitaru, comuna Potlogi.
Biserica a fost recent renovata prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții, 5.1 – „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”.
Biserica Strâmbeanu, este amplasata cartierul cu acelasi nume al satului Pitaru, si a fost ridicată între anii 1727-1730, de clucerul Mihail Strâmbeanu, înrudit cu Andrei Strâmbeanu, ispravnicul ctitoriei brâncovenești de la Doicești, pe care a încercat să o egaleze . Anul construcției nu este cunoscut cu precizie. O inscripție de la proscomidie, pe care o semnează zugravii Ioanichie, Nicolae și Radu, precizează anul 1694 ca an al zugrăvelii Sfintei Biserici. În decursul anilor, i s-au făcut unele reparații, iar în anul 1897 i se înlocuiește acoperișul de șindrilă cu tablă. Biserica este monument istoric de arhitectură și a fost închisă până în anul 1947, când a fost redeschisă. Hramul bisericii este „Adormirea Maicii Domnului”. Clopotnița se află în curtea bisericii și este construită din metal, acoperită cu tablă, în anul 1983.
Ca stil de construcție, biserica are plan triconc, cu turlă pe naos. Altarul este poligonal la exterior, semicircular la interior, acoperit cu o semicalotă. Naosul are formă pătrată, cu abside laterale poligonale la exterior și semicirculare la interior, iar turla este pe pandativi. Pronaosul de formă dreptunghiulară este acoperit cu o calotă pe pandativi și masivi din zidărie. Pridvorul bisericii este mărginit de stâlpi circulari de cărămidă și este acoperit cu o boltă semicilindrică. Fațadele sunt împărțite în două registre fără brâu, iar cornișa este subliniată de asize de cărămidă în dinți de ferăstrău.
Turla are fețele decorate cu arcaturi semicirculare în retragere . Biserica are lungimea de 14 metri, lățimea de 4,5 metri și 7 metri la strane, iar înălțimea de 12 metri. Este construită din cărămidă și acoperită cu tablă. Ușa de la intrare este din stejar masiv. După data de la Proscomidiar, se pare că datează din anul 1694, fiind semnată de zugravii Ioanichie, Nicolae și Radu. Pictura din Altar, Naos ți Pronaos, foarte valoroasă, a fost realizată în același timp cu construcția. Două sfeșnice, icoana „Maica Domnului cu Pruncul între Arhangheli” (1760), Icoana „Buna Vestire” (1760), icoana „Sfânta Troiță” (1760) se află la Muzeul Eparhial de la Mănăstirea Stelea din Târgoviște.
Cimitirul Pitaru a luat ființă, probabil, în anul 1784, odată cu construcția bisericii. Suprafața totală a cimitirului este de 4830 m.p. Cimitirul Strâmbeanu s-a înființat în jurul anului 1700, odată cu ridicarea bisericii. Suprafața totală a cimitirului este de 3635 m.p.
Vizitam apoi Casa Memoriala Nicolae Grigorescu, nascut la 15 Mai 1838 in Satul Pitaru, Potlogi.
În amintirea marelui pictor Nicolae Grigorescu a fost inaugurata o casă memoriala în satul său natal, Pitaru, din judeţul Dâmboviţa, chiar de ziua sa de naştere.
Construcţia reproduce casele ţărăneşti din tablourile marelui artist şi a fost ridicată pe locul unde şi-a trăit primii ani ai copilăriei.
Ultimul obiectiv, dar nu cel din urma, Ansamblul Palatului Brâncovenesc din Potlogi.
În trecut Potlogiul era traversat de drumul principal de circulaţie ce lega Bucureştiul de Târgovişte şi Craiova.
Acest lucru l-a determinat pe domnul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu în anul 1698 să ridice în centrul localităţii un frumos palat spre a fi lăsat moştenire fiului său Constantin, după cum grăieşte pisania aşezată pe faţada de sud a palatului: „Aceste case din temelia lor sunt înălţate de luminatul domn, Io Constantin Basarab Voievod fiului său Constantin Brâncoveanul, începându-le şi sfârşindu-le la leat 7206 (1698) şi la al zecelea an al domniei sale, ispravnic fiind Mihai vtori postelnic Corbeanul”.
Curtea palatului este de formă rectangulară, fiind strajuită la nord de albia fostului helesteu, iar pe celelalte trei laturi de un zid de incintă. Această curte a fost împărţită după obiceiul vremii în trei segmente, separate între ele prin ziduri şi cladiri anexe: curtea de primire care leagă poarta prinicipală de incinta palatului, curtea de serviciu, destinată gospodariei, iar la nord între palat şi heleşteu se aflau gradinile palatului.
Principala construcţie a curţii, palatul, este o construcţie de plan dreptunghiular în a cărei compunere intră o pivniţă boltită, un parter şi un etaj. Pivniţa este o construcţie vastă, acoperită de patru calote sferice sprijinite pe un stâlp central prin intermediul pandantivilor. Parterul este alcătuit din trei încăperi spaţioase şi alte două mai reduse ca dimensiuni. Accesul la etaj se face prin foişorul deschis, situat pe faţada sudică, de aici se intră într-o cameră prelungă ce separă cele două apartamente inegale, cel al domnitorului, de dimensiuni mai mari în stânga şi cel al doamnei în dreapta, în partea central nordică a etajului se află loggia, iar în mijlocul acestuia se află o cameră de formă pătrata, aşa numită a chelarului, după cum ne relatează Paul de Alep, secretarul domnitorului, unde erau ţinute lucrurile de valoare în lipsa stăpânilor casei.
Încăperile de la etaj au tavanele acoperite de bolţi mănăstireşti cu lunete şi pereţi ce păstrează frumoase stucaturi cu motive florale, în trecut aceşti pereţi erau decoraţi şi cu picturi murale astăzi total distruse.
La exterior, palatul este tencuit şi păstrează fragmentar un decor în stuc asemănător celui din interior.
In incinta curţii se pot vedea fragmente de fundație ale cuhniei (colţul de sud-est), ale slomului (vest), precun şi ruinele casei vechi care mai păstrează beciurile şi o parte din zidurile parterului (est). Tot în partea de est, dar având curte separată, se găseşte biserica cu hramul Sfântul Dumitru, ctitorie a Brancoveanului ridicată în anul 1683.
Curtea brancoveneasca de la Potlogi reprezintă un nucleu de referinţă pentru înţelegerea arhitecturii brâncoveneşti, prin structura arhitectonică şi plastica decorativă prezentă aici.
Dupa vizitarea obiectivelor turistice cu timp liber. Vom participa la Ziua Comunei Potlogi, aniversata in fiecare an, in memoria domnitorului Constatnin Brancoveanu si a celor 4 fii ai sai.
Vom participa la Serbarea campeneasca organizata cu ocazia Zilelor Comunei Potlogi, cu program artistic, gratare si multa voie buna.
Seara la ora 19.00 plecam spre Bucuresti.
Pret excursie: 45 lei/persoana, minim 30 inscrieri.
Pentru un numar mai mic de inscrieri tariful se recalculeaza.
Sunt incluse: transport, insotitor, intrarile la obiectivele din program.
Nu sunt incluse servicii de masa.
Comuna Potlogi este compusă din cinci sate: Potlogi, Pitaru, Vlăsceni, Româneşti şi Podu Cristinii.
Reşedinţă a comunei cu acelaşi nume, satul Potlogi a fost atestat documentar la data de 6 februarie 1580. A cunoscut o înflorire în secolele XVII – XVIII, graţie poziţiei privilegiate pe care o avea pe drumul ce leagă fosta capitală a Ţării Româneşti, Târgovişte, de actuala capitală, Bucureşti. Un alt atu l-a reprezentat faptul că era situat într-o zonă fertilă, parţial împădurită, scăldată de apele Argeşului şi ale Sabarului, ce a permis dezvoltarea agriculturii, zootehniei, comerţului şi meşteşugurilor.
– Satul Pitaru – atestat documentar la 1471
– Satul Vlăsceni – atestat documentar la 1733
– Satul Româneşti – atestat documentar la 1480
– Satul Podu Cristinii – atestat documentar la 1596
Comuna Potlogi este legată, prin autostrada A1 şi prin reţeaua de drumuri judeţene şi naţionale, de cele trei mari oraşe situate în apropiere, Bucureşti, Târgovişte şi Piteşti.
Denumirea comunei noastre, „POTLOGI”, vine de la cuvântul „potlog”, ce desemnează o bucată de piele pe care potlogarul (cizmarul cârpaci) o folosea la peticirea încălţămintei.
Atestată documentar la data de 6 februarie 1580, comuna a beneficiat de o situaţie privilegiată, în secolele XVII şi XVIII, atunci când s-a consemnat o înflorire a agriculturii, a creşterii animalelor, a comerţului şi a meşteşugurilor. Aflată pe drumul ce leagă fosta capitală a Ţării Româneşti, Târgovişte, de actuala capitală, Bucureşti, într-o zonă fertilă, parţial împădurită şi scăldată de apele Argeşului şi ale Sabarului, mica localitate atrage atenţia Domnitorului Constantin Brâncoveanu. Astfel, între anii 1683-1698, domnitorul român construieşte, la Potlogi, Curtea Domnească, monument istoric de importanţă naţionala, care constituie totodată şi un valoros „ cap de serie” pentru arhitectura rezidenţială la nivelul principal al secolului al XVIII-lea.
În anul 1776, la Potlogi, este menţionat un târg săptămânal, care funcţiona şi funcţionează încă în fiecare zi de luni.
După anul 1838, târgul de la Potlogi a devenit deosebit de activ, prin existenţa a 42 de meşteşugari (boiangii, cojocari, fierari, croitori, mămulari, olari, pielari, ţesători, morari şi brutari).
La 1838, comuna Potlogi avea deja statutul de localitate foarte mare, cu o populaţie de 1614 locuitori. În perioada interbelică, aici, se desfăşoară o activitate economică intensă, animată, printre altele, de o societate pentru cumpărat pămant (imobiliară) şi o bancă comercială. La Potlogi, se aplică, în premieră pe teritoriul Munteniei, un program arhitectonic şi peisagistic inspirat din şcoala italiană.
În satul Pitaru, localitate componentă a comunei Potlogi, s-a născut cel mai mare pictor al românilor, Nicolae Grigorescu, al şaselea copil al lui Ion şi al Mariei Grigorescu. La moartea tatălui, în 1845, familia se mută la Bucuresti, în casa unei mătuşe, din mahalaua Cărămidarilor. După o ucenicie timpurie (1848-1850), petrecută în atelierul pictorului ceh Anton Chladek, Nicolae Grigorescu execută icoane pentru bisericile din Băicoi şi de la mănăstirea Căldăruşani.
În 1856, realizează compoziţia istorică Mihai scăpând stindardul, pe care o prezintă domnitorului Barbu Ştirbei, împreună cu o petiţie prin care solicită ajutor financiar, pentru studii. În anii 1856-1857, pictează biserica nouă a mănăstirii Zamfira, din judeţul Prahova, apoi, până în anul 1861, biserica mănăstirii Agapia. La intervenţia lui Mihail Kogălniceanu, care apreciază calitatea picturii sale, primește o bursă de studii la Paris.
În toamna anului 1861, tânărul Grigorescu pleacă la Paris. Este admis la Şcoala de Belle-Arte şi frecventează atelierul lui Sebastien Cornu, acolo unde îl are coleg pe Renoir. Conştient de lacunele pe care le are, va studia în primul rând desenul şi compoziţia. Părăsește, însă, curând acest atelier şi, atras de concepţiile Şcolii de la Barbizon, se stabileşte în această localitate, desăvârșindu-şi educaţia artistică prin asimilarea experienţei unor artişti ca Millet, Corot, Gustave Courbet şi Theodore Rousseau. Influențat de acest mediu artistic, Grigorescu este preocupat de însușirea unor modalități de expresie novatoare, în atmosfera cultului pentru pictura “en plein-air“, ce pregăteşte apropiata afirmare a impresioniştilor.
În cadrul “Expoziției Universale” de la Paris (1867), participă cu şapte lucrări. Expune apoi tabloul Tânără țigancă la salonul parizian din 1868. Revine de câteva ori în țară şi, începând din 1870, participă la expozițiile artiștilor în viață şi la cele organizate de “Societatea Amicilor Bellelor-Arte”. În anii 1873-1874, face călătorii de studii în Italia (Roma, Napoli, Pompei), Grecia şi Austria (Viena).
În 1877, este convocat să însoțească armata română în calitate de “pictor de front”, realizând la fața locului, în luptele de la Griviţa şi Rahova, desene şi schițe, ce vor sta la baza unor compoziţii. Din 1879 până în1890, lucrează îndeosebi în Franţa, fie în Bretange la Vitre, fie în atelierul său din Paris. Revenit în țară, deschide mai multe expoziţii personale la Ateneul Român, între anii 1891 şi 1904. Din 1890, se stabileşte la Câmpina şi se dedică subiectelor rustice, într-o nesfârşită variaţie a motivului. Pictează potrete de țărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite de țară şi numeroase peisaje cu specific românesc. În 1899, este numit membru de onoare al Academiei Române. Nicolae Grigorescu se stinge din viaţă la 21 iulie 1907, moment în care pe şevaletul din atelier se afla ultima sa lucrare, neterminată, Întoarcerea de la bâlci. Spectaculoasa înnoire a limbajului plastic întreprinsă de Nicolae Grigorescu a coincis cu afirmarea geniului eminescian în poezie – moment decisiv pentru constituirea culturii României moderne.
Cu o formație în care se recunoaște atât filonul tradițiilor picturii murale, de care se apropie în anii tinereții, cât şi influenţele impresioniştilor, Grigorescu se manifestă în diverse genuri cu o autoritate care se va prelungi şi după dispariția artistului. Covârșitoarea influenţă pe care a manifestat-o asupra contemporanilor săi a marcat şi evoluția generației ce i-a urmat, creația sa inaugurând astfel o tradiție picturală de amplă rezonanță.
Ansamblul Palatului Brâncovenesc din Potlogi
In anul 1698, Constantin Brâncoveanu a ridicat, din temelii, o curte domnească la Potlogi, în centrul căreia se afla palatul. Curtea de la Potlogi, pe care domnul o ridică la statutul de curte domnească dinastică, a fost zidită pentru Constantin, fiul cel mare și prezumtivul moștenitor al tronului țării. Un boier de încredere, din zonă, care avea curți la Corbii Mari, Mihai Corbeanu, al doilea postelnic, a fost numit ca ispravnic al lucrărilor de edificare a noii reședințe domnești.
Logofătul Radu Greceanu, cronicarul oficial al domnitorului, nota cum, în iulie 1698, “măria sa în București n-au mai șezut, ci s-a ridicat de au mers la Potlogi, de au văzut casele mării sale ce se lucra acolo ˮ.
În amintirea marelui pictor Nicolae Grigorescu a fost inaugurata o casă memoriala în satul său natal, Pitaru, din judeţul Dâmboviţa, chiar de ziua sa de naştere.
Construcţia reproduce casele ţărăneşti din tablourile marelui artist şi a fost ridicată pe locul unde şi-a trăit primii ani ai copilăriei.
Biserica Adormirea Maicii Domnului – Strâmbeanu din Pitaru este un monument istoric aflat pe teritoriul satului Pitaru, comuna Potlogi.
Sursa: site-ul Primariei Potlogi
Judetul Dambovita este situat în partea de sud a Carpaţilor Meridionali, în zona de contact a Câmpiei Române cu Subcarpaţii Munteniei, si are un relief variat ce se desfăşoară în trepte: la nord se înalţă Munţii Bucegi şi Leaota, cărora le urmează spre sud zona dealurilor Subcarpaţilor Munteniei, platforma Cândeşti, în continuare, câmpia înaltă a Târgoviştei şi câmpia Titu.
Cu o suprafaţă de 4054 km2 , judeţul Dâmboviţa este unul din cele mai mici judeţe din ţară, reprezentând 1,7% din teritoriul ţării, situându-se ca întindere pe locul 37 între judeţe.
Reţeaua de localităţi a judeţului cuprinde: municipiul Târgovişte, unde este reşedinţa judeţului, municipiul Moreni, cinci oraşe şi 82 de comune, cu 353 de sate.
Municipiul Târgovişte a fost reşedinţa domnească pentru numeroşi voievozi: Mircea cel Bătrân, Vlad Dracul, Vlad Ţepeş, Radu de la Afumaţi, Mihai Viteazul, Matei Basarab. Perioada medievală i-a adus recunoaşterea ca târg de importanţă europeană, unde se schimbau mărfuri sosite din trei continente, cu cele ale producătorilor locali. Târgovişte a devenit capitala istorică a regiunii Valahia, în timpul perioadei feudale, când între 1386 şi 1418, Mircea cel Bătrân a stabilit reşedinţa sa domnească aici. De-a lungul secolelor, Târgovişte a continuat să fie principala cetate de scaun ducând o politică de independenţă sub domnia lui Vlad Ţepeş, Radu cel Mare, Neagoe Basarab, Radu de la Afumaţi, Petru Cercel. Deşi în 1660, din ordinul turcilor se distruge Curtea Domnească, iar Bucureştiul a devenit noua capitală a Regiunii, Târgoviştea continuă să fie implicată în afacerile politice şi economice. O perioadă de strălucire a cunoscut oraşul în vremea lui C. Brâncoveanu (1688 - 1714), după care a fost abandonat de domnii fanarioţi, ceea ce a dus la decăderea sa şi la ruinarea monumentelor. În 1821, Târgovişte joacă un rol însemnat în revoluţia de sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, care îşi găseşte aici sfârşitul tragic (corpul i s-a aruncat într-o fântână părăsită de la marginea oraşului).
Judeţul Dâmboviţa are cea de-a treia densitate de reţele de drumuri din România cu 43 km la 100 km2. Densitatea reţelei de căi ferate este de 4,2 km la 100 km2, situându-se sub media naţională de 4,8 km la 100 km2.
Judeţul Dâmboviţa constituie o zonă turistică de mare interes, datorită numeroaselor vestigii ale trecutului istoric, a unor monumente de artă de o valoare considerabilă (Curtea Domnească din Târgovişte cu Turnul Chindiei), cărora li se adaugă pitorescul văilor Dămboviţei şi Ialomiţei, cu numeroasele forme carstice (Peştera Ialomicioara, Cheile Zănoagei, Cheile Tătarului etc.) şi frumuseţea masivelor Leaota şi Bucegi.
De asemenea, staţiunea balneoclimaterică Pucioasa atrage numeroşi turişti la odihnă şi tratament. La Potlogi se află în plin proces de restaurare Palatul Brâncovenesc, monument de arhitectură medievală românească de mare valoare. În apropiere de Ghergani se află conacul şi parcul dendrologic „Ion Ghica”, în curs de amenajare şi restaurare în circuitul cultural.
Sursa: Site-ul Consiliului Judetean Dambovita
Rezervarea dvs. a fost trimisa cu succes !
Multumim ca te-ai abonat la Newsletter !
